SINDROMUL DE EPUIZARE PROFESIONALA (BURN-OUT)


Termenul de burn-out si-a facut aparitia dupa 1970 in USA. Era considerata o problema sociala si nu o problema clinica sau teoretica. Burn-out-ul a devenit un element al realitatii sociale prin cercetarile efectuate de catre Christina Maslach si de catre clinicieni ca Herbert Freudenberger. Acesta din urma scrie: ,, Mi-am dat seama de-a lungul practicii mele cotidiene ca oamenii sunt uneori victimele unor incendii la fel ca si imobilele; sub efectul tensiunii produse de lumea noastra complexa, resursele interne se consuma ca sub actiunea flacarilor si nu lasa decit un vid imens in interior, chiar daca invelisul exterior pare mai mult sau mai putin intact’’.

Semnele clinice

Sunt caracterizate prin simptome somatice , psihice si comportamentale variate . Analizele critice demonstreaza ca este vorba de semne necaracteristice. Nici unul din ele nu permite o identificare a sindromului de epuizare profesionala. Sunt semne nespecifice, cum ar fi oboseala, cefaleea, tulburarile gastro intestinale, cele de somn, episoade repetate si prelungite de infectii rino-faringiene , gripale sau pseudogripale.

Poate fi vorba de semne comportamentale neobisnuite privind subiectul in cauza, cum ar fi : iritabilitatea, o sensibilitate scazuta la frustrari , labilitate emotionala, raspunsurile promte la furie sau lacrimile care indica o supraincarcare emotionala, o neincredere, instalarea insidioasa a unei atitudini cinice sau de orgoliu exagerat care pot conduce subiectul spre conduite cu risc crescut pentru el insusi sau pentru ceilalti.

Atitudini asa-zis defensive au fost descrise prin prezenta rigiditatii, a unei rezistente excesive la schimbare, a atitudinilor negative sau pesimiste, a unui pseudo-activism care mascheaza ineficienta muncii. Subiectul este inclinat fie sa paraseasca lucrul, fie sa petreaca inca mai mult timp la locul de muncca, devenind, fara sa-si dea seama din ce in ce mai putin competent.

Pentru a face fata, subiectul poate incepe sa foloseasca alcool si/sau psihotrope , incercind sa obtina destinderea pe care este din ce in ce mai putin capabil sa o simta. Evolutia se face spre o stare de oboseala in crestere , spre atitudini terapeutice din ce in ce mai putin adaptate si inoperante.

Anumite categorii de personal (cadre, medici) , dimpotriva, manifesta o prezenta ,,paradoxala’’ .

Definitia acestui sindrom se face dupa trei criterii:

-epuizarea emotionala;

- dezumanizarea in relatia cu celalalt;

-pierderea sensului si a satisfactiei de sine in cadrul muncii.

Cel de-al doilea criteriu reprezinta piatra de incercare a sindromului de epuizare profesionala in ceea ce priveste personalul de ingrijire din unitatile medicale.Pozitionarea relatiei cu celalalt, ca punct central in cadrul sindromului burn-out, reprezinta limitarea acestui sindrom de epuizare la profesiunile asa-numite de ajutor. Burn-out-ul prezinta un interes atunci cind este considerat in relatie cu unele aspecte ale patologiei privind relatia de ajutor.. Cu cit personalul de ingrijire este mai tinar, cu atit riscul de oboseala la locul de munca este mai mare.

In sfirsit, organizarea, ambianta de lucru sunt factori determinanti.

Conflictele intre persoane, lipsa sprijinului, dificultatile de comunicare, ambiguitatea rolurilor si sarcinile de lucru fac parte dintre factorii cei mai intilniti in anchetele parcurse..

Punind acentul pe dificultatea principala a persoanelor care ingrijesc relatia umana, sindromul de epuizare profesionala permite recunoasterea specificitatii profesiunilor medicale si aduce clarificari, de asemenea, pentru toate profesiunile care presupun o relatie de ajutor.

O a doua dimensiune priveste reflexia asupra planului de organizare a muncii. Este relativ usor sa se repereze acele disfunctii ale unei structuri spitalicesti, ca si insuficienta dotare cu material si personal. Daca lipsurile materiale se evidentiaza in cifre , in termenii unui buget, costul epuizarii profesionale nu este obiectivat in nici o statistica. Si totusi, sindromul de burn-out poate avea o greutate economica importanta. Ar fi de dorit sa se realizeze o evaluare din acest punct de vedere. Este mai putin eficient sa se realizeze rotirea personalului , sa existe un numar important de parasire a lucrului, ca si o afectare a sanatatii personalului de ingrihjire, realitati fata de care medicii de medicina muncii sunt de mult constienti.

A treia dimensiune este legata de analiza organizationala a sindromului burn-out, care trece printr-o serie de repuneri a problemelor privind grupul profesional.

Printre multiplele probleme care apar ca fiind fundamentale vom enumera citeva:

1. Obiectivele si responsabilitatile serviciilor sunt suficient de clare pentru fiecare membru al echipei?

2. Pentru s-si asuma reesponsabilitatile, personalul de ingrijire are un suport suficient? In plan emotional? In plan ierarhic? In plan medical?

3. Rolurile si functiile fiecaruia dintre persoanele care acorda ingrijiri sunt bine definite astfel incit sa asigure asumarea responsabilitatilor?

4. Organizarea tehnica si ergonomica a serviciilor este adaptata functiilor?

5. Mijloacele materiale si personalul sunt suficiente?

Orice organizare a locului de munca trebuie sa fie orientata catre factorul uman si sa permita in mod particular celor care acorda ingrijiri sa investeasca in aceasta relatie de ajutor. S-a demonstrat pina la ce nivel aceasta relatie este complexa si epuizanta. Pierderile de timp si de energie fizica si psihica cauzate de multiplele disfunctii institutionale au efecte importante asupra personalului de ingrijire, ca si asupra bolnavilor.In acest sens , sindromul de epuizare profesionala ii priveste pe toti profesionistii care lucreaza in spitale. Personalul de administratie si intretinere participa de asemenea la starea de bine a bolnavilor m, permitind o functionare armonioasa a institutiilor de ingrijire. Reducindu-se factorii de stres legati de disfunctiunile organizationale, se permite persoanelor care ingrijesc bolnavi sa ofere ceea ce au mai bun din punct de vedere uman si profesional.

Sindromul se situeaza la nivelul interfetei a numeroase cimpuri de reflexie medicala, psihologica, etica, sociala si ergonomica. In studiile efectuata privind implicatiile acestui sindrom, dimensiunile medicale, psihologice si etice se intrepatrund si pot sa creeze un model privind o lume medicala in schimbare. Eticul si psihologicul sunt strins legate in acest domeniu. Formularea unui numar de valori etice conduce la modificarea abordarilor psihologice privind comportamentele.

Medicina moderna este tentata sa mearga tot mai departe pentru a reusi noi vindecari si pentru a impinge tot mai departe limitele posibilului. Medicul reuseste adesea , dar nu intotdeauna. Moartea este mereu prezenta. Este dat, de asemenea, medicinei sa nu poata raspunde la o serie de intrebari . Persoanele care ingrijesc traiesc aceasta iluzie megalomaniacala si sunt percepute ca detinind un rol atotputernic in societatea civilizata. Spitalele au devenit locuri de suferinta , de boala si de moarte. Persoanele care acorda ingrijirea afirma adesea despre unii bolnavi ca starea lor a devenit din ce in ce mai grava. Acest lucru este adevarat si explica eficienta ingrijirilor ambulatorii din ratiuni economice si de confort. Bolnavii spitalizati reprezinta cazurile cele mai grave sau cei care nu se pot ingriji din ratiuni psihice, sociale sau economice. De aceea, sunt cu totii pacienti dificili si putin gratificanti in termenii de reusita medicala si umana. Aceasta situatie face sa creasca sarcina de munca si sa reduca satisfactiile pentru cei care acorda ingrijire.

Sindromul burn-out a permis recunoasterea lumii medicale ca fiind o lume de exceptie. A asuma existenta mortii, a lua decizii de oprire a tratamentului, a se confrunta cu accidentele vietii, a participa la progresul stiintei si a trai consecintele reprezinta sarcini extrem de grele.

Profesionistii din medicina sunt adesea confruntati de situatia economica si de echilibrul bugetar. Am observat cum , in ultimul timp, politica de sanatate se orienteaza mai mult pe linia contabila si ia putin in considerare complexitatea relatiei de ajutor.

Am putea spune ca spitalele au devenit locurile in care se descarca dramele normale ale existentei umane. In spitale, personalul medical ramine singurul care se confrunta cu aceste suferinte, pe care , citeodata, le poarta dincolo de locul de munca, in viata civila.

 psih. Paraschivescu Claudia Corina
Sindromul-Burn-out